Inscriere la Conferinta cu David Pawson

octombrie 2, 2009

vreau sa ma inscriu


Nasterea din nou – sectiunea I partea 2

octombrie 24, 2009


Nasterea din nou sectiunea I partea 1

octombrie 24, 2009

David Pawson vorbeste despre Nasterea din nou intr-un mesaj rostit acum aproximativ 20 de ani.

more about "Nasterea din nou sectiunea I partea 1", posted with vodpod


Lantul de rugaciune – complet

octombrie 19, 2009

Încă şase zile trebuie acoperite pentru ca lanţul de rugăciune să fie complet. Dacă doreşti să fii parte acestui proiect spiritual nu ezita să ne contactezi.

post David


Post si rugaciune pentru Conferinta David Pawson

octombrie 11, 2009

Consideram ca reusita unei lucrari spirituale, cat de neinsemnata sau cat de ampla ar fi, depinde de sprijinul si imlicarea lui Dumnezeu. In acest sens, ne dorim ca si conferinta cu fr. David Pawson sa se inscrie in categoria acelor slujiri in care sa simtim ca Dumnezeu lucreaza impreuna cu noi. De aceea, va invitam sa fiti parte a acestei slujiri prin post si rugaciune. Am stabilit ca urmatoarele 3 saptamani care preced conferinta sa existe un lant de rugaciune si post. Daca doriti sa va angajati in acest gen de mijlocire, va oferim si niste motivatii, pe langa cele pe care vi le va pune pe inima Duhul Sfant.

In ceea ce priveste ziua in care veti dori sa va inscrieti cu aceasta jertfa inaintea Domnului, asa vrea sa imi comunicati pentru a va informa care sunt eventualele zile ramase libere. Eu am dat startul azi – 11.10.2009. Doamne fii alaturi de noi! Asculta-ne si da-ne har si in lucrarea aceasta!

21 de zile de rugăciune și post pentru conferința cu fr. David Pawson (11-31.10.2009)

Orice slujire făcută în și pentru Numele lui Hristos trebuie să fie însoțită de rugăciune și post. Asta dacă vrem ca acea lucrare spirituală să aibă și efectul așteptat. Suntem cu toții conștienți de războiul din lumea invizibilă. Și fiindcă suntem înrolați împreună cu Dumnezeu în acest conflict de proporții, vă invităm, punctual, să fiți părtași luptei în rugăciune și post pentru ca expunerile fratelui David Pawson, prezent în România în prima săptămână din noiembrie 2009, să aibă eficiență maximă.

La modul concret, vă rugăm să mijlociți pentru:

  1. protecție în călătoria sa din Anglia;
  2. sănătatea și rezistența sa fizică pe toată durata conferinței;
  3. dispoziția sa sufletească în timpul discuțiilor care au un anumit grad de dificultate și un caracter controversat.
  4. păzirea de oameni care ar putea să perturbe dezbaterile prin atitudini răutăcioase;
  5. buna desfășurare a fiecărei sesiuni;
  6. înțelepciune și chibzuință în finalizarea pregătirilor organizatorice;
  7. iluminarea Duhului pentru fiecare participant;
  8. un spirit detașat de preconcepții confesionale în dreptul participanților;
  9. această conferință să fie parte a planului divin de impactare a României cu Evanghelia.
  10. clarificarea fermă a unor doctrine atât de mult disputate.

În acest sens, vă invităm să vă înscrieți câte cel puțin două persoane pentru fiecare zi din perioada propusă. Perioada de rugăciune și post va fi de la orele 19:00 ale zilei anterioare până la 19:00 ale zilei următoare. Înscrierea nu constituie o reclamă personală, încălcând cele spuse de Hristos în Matei 6:16-18, ci un mod de organizare eficientă. Apreciem faptul că veți fi conlucrători cu Dumnezeu.

Umar la umar cu oricare ucenic de-al Lui

post-david-pawson3

Nr. Data Numele persoanei
Duminica 11.10.2009 Daniel Grigoriciuc
1
Luni 12.10.2009
2
Marti 13.10.2009
3
Miercuri 14.10.2009
4
Joi 15.10.2009
5
Vineri 16.10.2009
6
Sambata 17.10.2009
7
Duminica 18.10.2009
8
Luni 19.10.2009
9
Marti 20.10.2009
10
Miercuri 21.10.2009
11
Joi 22.10.2009
12
Vineri 23.10.2009
13
Sambata 24.10.2009
14
Duminica 25.10.2009
15
Luni 26.10.2009
16
Marti 27.10.2009
17
Miercuri 28.10.2009
18
Joi 29.10.2009
19
Vineri 30.10.2009
20
Sambata 31.10.2009
21

David Pawson – spot publicitar

octombrie 6, 2009

Acest spot publicitar va fi difuzat in curand pe  posturile de televiziune Credo TV si Alfa si Omega

Daca doresti sa fii partener in promovarea acestei conferinte, folseste codul de mai jos pentru a posta acest spot publicitar pe siteul tau. Pentru ca postarea sa fie functionala nu uita sa pui codul intre paranteze patrate.

youtube= http://www.youtube.com/watch?v=mTA9u9BGKa0


Top 10 David Pawson

octombrie 2, 2009

1

Cum se poate ca iudeii şi creştinii să fie poporul ales al lui Dumnezeu ?

Câte legăminte există în Biblie ?

Toţi creştinii Sionişti acceptă învăţătura dispensaţională ?

Îşi schimbă Dumnezeul lui Israel, promisiunile ?

____________________________________________________________

2Ca şi carte de istorie, Biblia, este unică, ea vorbeşte despre viitor la fel de bine precum o face cu privire la trecut.

Cartea Apocalipsa generează printre credincioşi două reacţii, unii nu-i pot pătrunde profunzimea iar alţii nu o mai pot lăsa datorită profunzimii. Această utimă carte a bibliei trebuie abordată într-o manieră echilibrată. Este singura carte care are ataşată o binecuvântare pentru cei care o abordează corect însă există şi un blestem pentru cei care îşi permit să scoată sau să adauge ceva la cele scrise.

____________________________________________________________

3Un ghid practic de rugăciune pentru fiecare creştin care doreşte să cunoască mai multe despre :

- Rugăciunea către Tatăl

- Rugăciunea prin Fiul

- Rugăciunea în Duhul

- Rugăciunea împotriva diavolului

- Rugăciunea personală

- Rugăciunea pentru alţii

____________________________________________________________

5

“Christianity explained” a fost publicată pentru prima dată în 1977 sub numele de ” Truth to Tell”. Această ediţie a fost revizuită, reeditată, update. David Pawson abordează esenţialele întrebări ale credinţei creştine.

____________________________________________________________

6Creştinii de pretutindeni aşteaptă revenirea lui Hristos.

El va veni ca Fiul pre-existent al lui Dumnezeu sau ca Fiu al omului?

Revenirea lui Hristos va avea loc dintr-o dată sau în urma unor semne deosebite ?

Astfel de întrebări îşi găsesc răspunsul în această carte.

____________________________________________________________

7 Cartea este un veritabil studiu pentru un început corect al vieţii de credinţă.

Sunt prezentate “patru uşi spirituale” care duc spre regenerare. Grija pastorală este considerată de Pawson ca fiind solutia, nu indecvatele tehnici evanghelice de consiliere.

____________________________________________________________

8

În această carte Pawson cheamă biserica la ceea ce reprezintă inima Evangheliei. Pentru mulţi evanghelici “Vestea Bună” înseamnă dragostea necondiţionată a lui Isus, manifestată faţă de oricine. Un asemenea concept este străin de ceea ce a prezentat Isus şi au predicat apostolii.

_____________________________________________________________

9

Cel mai familiar verset al Bibliei este abordat de către Pawson într-o manieră radicală. Este o carte care arată câte incă nu s-au spus despre versetul cel mai cunoscut.

____________________________________________________________

10Este vital ca harismaticii şi evanghelicii să fie uniţi în ceea ce priveşte proclamarea, mărturia evangheliei.Această carte ne dovedeşte cum acest lucru este posibil.


Zece motive pentru care merită să nu ratezi conferința cu David Pawson

octombrie 1, 2009
  1. David Pawson îţi oferă o ocazie excelentă de autoevaluare a stabilității și consistenței propriilor concepții teologice.
  2. David Pawson abordează în cadrul acestei conferinţe subiecte dintre cele mai controversate în planul teologiei evanghelice, necesitând astfel o elucidare prin dezbatere.
  3. David Pawson propune cel puțin două dintre tematicile care au mari implicații de ordin practic, ceea ce înseamnă că trebuie tratate cu maximă seriozitate.
  4. David Pawson abordează subiectele în mod aconfesional, invitând la dialog, slujitori, teologi, studenți din orice denominație pentru a discuta detașati de specificul cultului de proveniență.
  5. David Pawson a scris 40 de cărți care îl recomandă ca un cercetător asiduu, profund, vertical din punct de vedere doctrinar și puternic fundamentat în textul biblic.
  6. David Pawson este un predicator de mare succes, fiind bine cunoscut în întreaga lume prin intermediul milioanelor de înregistrări audio-video.
  7. David Pawson are o experiență de 30 de ani în calitate de conferențiar, fiind invitat deseori în Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Olanda, Israel, Asia de Sud-Est, Statele Unite ale Americii, etc.
  8. David Pawson interacţionează pentru prima dată cu evanghelicii români în cadrul unei conferinţe, ceea ce reprezintă o unică oportunitate(și poate fi chiar ultima datorită vârstei înaintate).
  9. David Pawson nu este tributar unei școli de gândire teologică, unele dintre interpretările sale fiind sensibil diferite de cele deja cunoscute.
  10. David Pawson susţine idei teologice care sunt puternic întrețesute cu aspecte de ordin practic care denotă experiență personală și pastorală evidentă.

interviu David Pawson

septembrie 23, 2009

Despre David Pawson

septembrie 15, 2009

David Pawson in Romania

John David Pawson este un remarcabil predicator britanic contemporan. Deși este mai puțin cunoscut mediului evanghelic românesc, totuși, pe plan internațional este bine  cunoscut datorită celor peste 30 de cărți scrise și datorită distribuției a milioane de materiale audio-video care conțin expunerile sale. Este apreciat de mulți credincioși din Marea Britanie ca fiind unul dintre cei mai mari și mai influenți învățători ai Scripturii din timpul lui Spurgeon și până în prezent.

Născut în 1930, cu o moștenire religioasă metodistă (strămoșul său fiind prieten și ucenic al lui John Wesley, iar tatăl său vicepreședinte al Conferinței Metodiste), David Pawson devine pastor baptist în urma modificărilor de crez privind botezul pruncilor. Una din bisericile în care a slujit, Millmead Centre, a devenit cea mai mare biserică baptistă din Marea Britanie, servind ca model întregii țări. Mulți credincioși veneau din Londra pentru a-l asculta pe David Pawson predicând aici.

Din 1979, adică de 30 de ani, David Pawson s-a implicat într-o lucrare de predicare itinerantă în întreaga lume. Chiar și la cei 79 de ani ai săi susține încă multe conferințe teologice în întreaga lume, mai cu seamă în Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Olanda, Israel, Asia de Sud-Est și Statele Unite ale Americii. În România a fost o singură dată, în perioada comunismului, în Biserica Baptistă ”Emanuel” din Oradea. Ocazia de a interacționa acum cu el în România poate fi unică.

Conferința cu David Pawson se adresează celor care sunt preocupați de conturarea unor învățături teologice în nuanțe mai fine. Dând dovadă de o cunoaștere profundă a Scripturii, interpretând-o și explicând-o într-o manieră originală, David Pawson are o predilecție pentru subiectele controversate. Întrucât și acest teolog este tributar unor factori de influență, vă rugăm să priviți invitația la această conferință ca o provocare la un dialog teologic, recurgând la o evaluare a propriilor sisteme teologice. Prin poziția de mijloc pe care o ocupă în peisajul teologiei evanghelice, ca baptist care acceptă manifestarea darurilor supranaturale ale Duhului Sfant, David Pawson este un «profet al unității», chemându-i pe evanghelici și pe penticostali-harismatici la un dialog întemeiat pe o solidă bază scripturală.

Dacă vă numărați printre cei care doriți o consolidare aconfesională a doctrinelor delicate privind relația dintre Israel și Biserică, a raporturilor dintre perspectiva calvinistă și cea arminiană privind așa-numita pierdere a mântuirii, dar și a controversatelor aspecte pneumatologice privind semnificația și evidențele botezului în Duh, vă rugăm să vă înscrieți la conferința aceasta.