Mai deunăzi, când încă eram în „post de blog”, am dat o raită pe la Biblioteca Centrală Universitară. În drumul de întoarcere mă abat pe la magazinul cu obiecte bisericeşti de lângă biserica Kretzulescu.  De fapt, e un magazin-librărie. Cum nu intru decât rar în librării (fiindcă îmi cumpăr cărţile online), zic să arunc măcar o privire, să văd ce mai e nou. Ca de obicei, intru să arunc o privire şi arunc o groază de parale (ehei, cine-a pus librăria-n drum, ăla n-a fost om nebun!).

Îmi sare în ochi Noul Testament din 2008 (prima ediţie tipărită sub arhipăstorirea mitropolitului Daniel) şi mă grăbesc să-l cumpăr (pentru arhiva personală). Mă uit şi după o biblie sinodală, dar deocamdată nu zăresc niciuna. Îmi spun că o să dau de ea mai încolo, fiindcă librăria nu e aşa de mare. Iau standurile la rând, navighez sistematic printre ele, trec de cărţile de slujbă (mineie, ceasloave, aghiazmatare, acatiste, octoihuri şi câte altele), îi las în urmă pe sfinţi şi Vieţile lor, deja se termină rafturile, dar la Biblie tot n-am ajuns. Între timp adunasem un teanc de cărţi pe care îl tot mutam dintr-o parte în alta, ca să pot căuta mai eficient. Între ele şi Cum citim Sfânta Scriptură? a lui John Breck. Bun, ştiu cum să citesc Sfânta Scriptură, dar de unde să o iau?

Mă întorc la casă. Vânzătoarea se pregăteşte să facă socoteala.

-Biblii nu aveţi? Aş vrea şi o biblie.

-Ba da, vă arată colega mea.

Situaţiunea se încarcă de un mic suspans; sunt tare curios să văd de unde o să scoată colega o biblie. Parcă mă şi văd mustăcind maliţios întru mine: „Ştiam eu că n-aveţi biblii…!”

Dar colega îmi refuză această satisfacţie meschină şi mă conduce cu paşi siguri la un raft anume. Se apleacă la sertarul cel mai de jos, îl deschide şi dă la iveală o bonanza de biblii în vreo trei formate.

-Avem aşa, simple, mici şi mari, sau cu fermoar, pentru drumeţii.

„Biblia pentru drumeţii” costă cam un milion jumate. În cazul în care reuşeşti să o cumperi, aproape că nu-ţi mai rămân bani de drumeţii. Sau chef. (Şi-apoi, de ce „biblie pentru drumeţii” şi nu „biblie pentru drumeţii la biserică”?).

Aleg o biblie simplă, mai ieftină, la 46 de lei. Să precizez totuşi: am fost mereu de părere că pentru Biblie trebuie să plătim. (Odată l-am şocat pe un pastor cu afirmaţia că Biblia trebuie să coste, „ca să o preţuim măcar de banii daţi pe ea”. Asta fiindcă am văzut prea multe biblii şi noi testamente date copiilor ca să aibă pe ce mâzgăli).

Doamna închide raftul la loc, iar eu mă duc să-mi achit cărţile rămase la casă.

Pe autobuz, cu sarsanalele de cărţi în braţe, nu-mi pot scoate din minte acest banal fapt divers, care îmi apare ca o parabolă despre locul Bibliei în ortodoxie.

P.S. Prietenii mei ortodocşi să nu mi-o ia în nume de rău. Partea bună a acestei postări este că dezvăluie locul din care pot să-şi cumpere la sigur o „biblie pentru drumeţii” sau barem una simplă, de citit acasă. :)